Cum totul prinde viata vara, sau primavara fie, asa prind si eu viata. Cand e cald. Cand soarele vorbeste pentru noi mai mult decat o facem noi pentru noi insine. M-am intors. Sunt aici, si numai plec pentru cel putin 4 luni.
Viata mea se schimba tot mai mult pe zi ce trece. Am invatat ca pot fi o prietena buna, dar pot fi si o fata rea si artagoasa, asemanatoare zgripturoaicei din Oz. Dar, sunt adolescenta. Nu e vina mea. Toti trebuie sa trecem pe aici. Mi-e dat sa pasesc in liceul asta pentru inca 3 ani jumatate. Sunt la inceput, si imi e bine asa.
Mi-a fost dor de vara. Nu de caldura, chiar deloc, o detest. Dar mi-a fost dor de „aventurile” verii, de tot ceea ce are sa iti ofere timpul atunci cand nu il ocupi cu scoala. De multe ori blogul asta a fost prietenul meu cel mai bun, dar acum are sa fie prietenul meu de catarama. Prietenul meu de invartit scoici pe malul marii, prietenul meu cu care imi trimit mesaje noaptea, prietenul meu cu care merg dupa inghetata, prietenul meu cu care vorbesc atunci cand nu am somn si cand ma doare inima.
Ca sa fac o retrospectiva a ceea ce sunt acum, sunt o fata. Am 15 ani. Termin clasa a IX-a, desi mai ieri a inceput. Am prieteni adevarati doar cat sa ii numar pe degetele de la o mana, hai doua. Si vreau ceva nou. Vreau ceva care sa ma patrunda si sa ma inunde pana la ultimul meu fir de par. Sa fiu capabila sa spun „Iarta-ma” si „Te iubesc” in aceiasi clipa. Vreau o barca. Eh, aspiratii de moment, ce mai conteaza?
Totusi, „.. what is done is done, piece together what’s been broken”.
Andreea Teban xx
Gânduri trecute prin filtru 