…and a HAPPY NEW YEAR!

Mai sunt 2h si 3 de minute pana cand ceasul va arata 00:00.  Atunci un nou an va incepe :) un nou inceput…

Eu va doresc un an super, plin de binecuvantari, plin de succes si fericire. Criza sa nu va afecteze in 2010, iar din casele voastre sa nu lipseasca DRAGOSTEA. :)

Apreciez pe cei care in acest an m-au citit si m-au apreciat.

La mai multe posturi :d si LA MULTI ANI!

~

”Buna dimineata An Nou!
Seaman grau si cu secara,
Pana-n seara
Sa rasara,
Pana mane sa se coaca,
Pana maine sa se faca,
Sa fim cu totii voiosi,
Sa ramanei sanatosi,
Ca merii,
Ca perii,
In mijlocul primaverii,
Si ca toamna cea bogata,
De toate indestulata.” – Folclor

_________________________

Andreea Teban <3

Lacrima care plânge~

Era o zi senina. Soarele intra cu putere pe fereastra de la etajul II, a unei cladiri. Lacrima, statea neclintita , sprijinita cu mainile ei de apa sarata pe geam. Se uita in gol. Era pierduta. Nici macar nu stia cum a ajuns pe acel pervaz de marmura rece. Simtea incet, incet cum soarele parca o topea… cum soarele o transforma in abur, pana cand totul s-a sfarsit. Acum plutea in aer. Vedea totul, mai putin pe ea. Nu mai vedea nici o sclipire cand, arzatorul cu razele lui aprinse, se indrepta asupra ei…nimic.  A fost o lacrima, acum e un mic-minuscul vapor.

A ramas acolo, in acea incapere pentru multa vreme. Se invartea de colo-colo impreuna cu aerul. Studia fiecare coltisor al camerei, fiecare lucru. Era fascinat. Nu intelegea care era scopul tuturor obiectelor. Dar ii placea sa le observe. Se multumea cu privirea lor…cu privirea acelei papusi crete, aparent cu o fata morbida, asezata in pervazul unde s-a trezit prima oara.

Dar, intr-o zi, dansand cu oxigenul s-a ciocnit de ceva mare. Mult mai mare decat celalalte obiecte. Era ceva inalt, care umbla in voie si care scotea sunete ciudate. Statea jos pe covorul de culoare gri. Aceasta fiinta s-a dovedit a fi, ceea ce numim noi, ”om”. Era un baiat cu par asemanator papusii, dar nu era carliontat si era negru. Avea ochii ca scoarta copacilor ce aburul ii privea de pe geam. A crezut ca sunt facuti din scoarta pe care el nu o putea atinge, asa ca s-a hotarata sa ii vada. L-a rugat pe aer sa il duca pana aolo. Atunci baiatul a simtit o intepatura. Nu stia ce era. S-a frecat la ochi si a ramas din nou neclintit. Speriat, aburul ce candva a fost o lacrima, s-a retras intr-un coltisor de camera departe de acest ”om”. A ramas acolo observandu-l. Orele treceau pana cand un val de aer puternic, ”vantul” a venit si la dus langa baiat.

Usa se deschise. Cand a vazut ca inauntru venise o alta fiinta, nu a mai vrut sa faca nimic altceva. Pur si simplu a ramas acolo privindu-i. Cei doi se uitau unul la altul, dar vaporul si-a dat seama ca a doua persoana era diferita. Avea parul mult mai lung ca ciocolata si avea si haine diferite! Dupa o scurta ”ciocneala de priviri”, cei doi au inceput sa scoata sunete complet ciudate aburului.  A stat si i-a privit o zi intreaga, pana cand soarele a apus. Dar baiatul si fata se prafaceau ca danseaza, precum vaporul si oxigenul. Cantau, precum vantul si copacii in furtuna. Radeau precum celalate fiinte mici care invartesc papusa din pervaz in mana. Cand luna a rasarit s-au imbratisat, dar ea nu a mai vrut sa ii dea drumul. L-a strans cat a putut ea de tare in brate, dar ceva ciudat a inceput sa se intample cu baiatul. Incepea sa devina ca un sclipici albastru. Si deodata geamul s-a deschis brusc si sclipiciul a zburat pe fereastra la stele.

Iar fata a inceput sa planga. Milioane de lacrimi precum era vaporul inainte, se prelingeau pe obrazul fetei pana la buzele ei de gheata. Atunci a realizat, de unde a venit si cum a ajuns pe pervazul acela, demult. Si a vrut si el sa planga, dar ii era imposibil. Sclipiciul a a juns la stele, iar acum fata statea lipita de sticla ferestrei cu mainile reci. Aburul era uimit si deodata vantul la impins si a zburat si el pe geam.

Ridicandu-se la cer, a vazut-o stand la geam, pierduta, razamata de acel pervaz pe biata fiinta. Ea a rostit un cuvant, niste sunete pe care in sfarsit fosta lacrima a putut sa le inteleaga: ”Plangi!!!”, iar atunci a putut plange si el…

~

”Cea mai ucigatoare otrava este lacrima pura.” Ionut Caragea

______________________________

Andreea Teban <3

Break the break.~

Dupa o pauza destul de lunga de aproximativ o luna si un pic, am hotarat ca e timpul sa revin. Desi nu sunt in ”toane” si nu pot gasi sensul la multe lucruri, e timpul sa o iau de la capat. Nu stiu daca ar fi fost mai bine sa renunt. Dar pentru ca unul dintre principiile vietii mele este sa duc la bun sfarsit un lucru, nu pot renunta la blog. Imi e drag, hartia imi e draga. Asa ca chiar daca sunt intr-o perioada dificila, o voi face!

Voi incepe acest articol prin a va spune tuturor ”Sarbatori fericite!” :) Sper ca ati avut un Craciun bun, plin de pace si bucurie. Celor care nu au avut parte de acest lucru le doresc alinare si sa isi aminteasca ca El e dragoste.

Cine s-ar fi gandit ca deja s-a sfarsit acest an? Imi amintesc inca atat de bine venirea anului 2000. Desi am fost destul de mica si nu am inteles chiar tot ce se petrecea, imi amintesc acea zi. Ziua in care oamenii au realizat ca nu e sfarsitul lumii. Si iata ca Dumnezeu mi-a dat zile sa vad inca un deceniu. Sa vad venirea anului 2010. Chiar daca in acest Craciun am invatat ca nici urmatoarele noastre ore de viata nu ne apartin, sper ca sa pot vedea primul rasarit din 2010. Un an plin de  noi inceputuri (dar si sfarsituri) .

~

”Să ai o inimă care să nu devină nicioadată aspră, un calm care niciodată să nu obosească şi o atingere care niciodată să nu rănească.” Charles Dickens

____________________________________________

Andreea Teban <3