21 sau 25 decembrie?

 

         2012-teoriiDe câțiva ani în media se vorbește despre 2012 ca fiind anul terorii. Personal, nu am simțit acest lucru, dar totuși nu pot să nu am o strângere de inimă la apropierea datei de 21 decembrie. Totuși, faptul că se apropie și 25 decembrie, când sărbătorim Nașterea Domnului îmi oferă încrederea că nu mi se poate întâmpla ceva rău.

Manipularea în masă își face efectul. Într-un sat din Franța, Bugarach, potrivit informaţiilor ce circulă pe Internet, în interiorul muntelui din apropiere există un loc ce este folosit drept hangar pentru un OZN. Adepţii New Age sunt convinşi că în ziua respectivă acesta va decola într-o lume nouă, luând cu sine pe oricine se va afla pe munte. Pentru a putea preveni o eventuală isterie, autorităţile franceze au luat decizia de a interzice accesul în locul cu pricina.

Faptele din ultimii ani nu fac decât să puncteze ceea ce a fost prevestit în Biblie: neputința si necredința oamenilor în Dumnezeul real. Peste 90% din populația României afirmă că este de religie creștină, dar nimeni nu mai îndraznește sa pună problema sfârșitului din aceasta perspectivă. Și cei care o fac, sunt denigrați. Iisus a venit acum 2000 de ani cu un mesaj clar: momentul în care lumea se va prăpădi ne este necunoscut nouă și este momentul să ne pregătim cu adevărat pentru ceea ce va fi dincolo de acest Pământ, de aceasta galaxie și de acest Univers: Cât despre ziua aceea sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.

 Putem face o paralelă între Israel în jurul anului 0 şi România de azi: sărăcie într-o continuă expansiune, taxe si impozite excesiv de ridicate, imoralitate, nedreptate, promovarea non-valorilor, lipsa de onoare. Afirmăm sus și tare că dorim să schimbăm asta și că țara noastră merită mai mult de atât. Nu suntem pregătiţi să îl primim pe Mesia printre noi, aşa cum nici evreii de atunci nu au fost. Aceasta ar putea fi principala explicaţie pentru frica de apocalipsă.

Cum rămâne totuși cu mayaşii și toate profețiile existente legate de 21 decembrie? Ni s-a inoculat ideea calendarului extrem de precis, fără să ne gândim că acest popor a avut deja un final. Am acceptat aceste concepții și temeri în interior fără a le cugeta. Este evidentă amploarea acestei capcane mediatice fără precedent, iar drept martori stau numeroasele persoane pe întregul mapamond care și-au părasit locurile de munca, familiile, banii și s-au refugiat în natură, ori și-au construit buncăre ca să se refugieze.

Fără îndoiala sfârșitul rasei umane și a tuturor lucrurilor văzute va avea loc mai devreme sau mai tarziu, conform Sfintei Scripturi. Acea vreme este nedescoperită nouă, omenirii, cu un scop bine definit. Dar pâna atunci haideți să ne bucurăm cu toții de bradul împodobit, de focul din şemineu, de bunătățile de pe masă, de familie și de cei iubiți. Fie ca Domnul Iisus Cristos să se nască și în inimile voastre și să ne lumineze căminul acum, mai mult ca niciodată! Sărbători fericite!

Eu am ales 25 decembrie. Voi ce alegeţi?