Concluzie (sau Nu vreau să fiu ca voi)

Parcă, pe zi ce trece devenim mai săraci. Parcă, pe zi ce trece uităm cine suntem. Parcă, aruncăm în fiecare zi banii pe nimicuri, în loc să aruncăm fericirea noastră pe ceva, pe cineva. Stai, nici aia nu mai știm să fim: fericiți. Parcă uneori ar fi mai bine să continui să speri. Dar cine spunea că speranța moare ultima, parcă, s-a înșelat.

Unde ne mai sunt începuturile? Când am ajuns să încheiem atât de repede? Nimic nu mai durează. Totul e într-o continuă alergare și se sfârșește prea repede. Relații, conversații, mesaje peste mesaje, melodii, scrisori, iubirea și ura asemeni. Nu mai știm să ne oprim, să luăm aminte. Să învățăm din greșeli, nu să le repetăm. Nu mai știm. Pentru că, vezi tu, aici e un cotidian. O rutină ce trebuie respectată cu strictețe: te trezești, mergi la muncă, mergi la școala, te întorci, dormi… și repetă. Ai uitat să pui pauză. Ai uitat să ierți, să uiți. Ai uitat să te privești pe tine, să-ți privești sufletul ăla ce strigă să fie iubit. Am 17 ani și trăiesc într-o lume care nu mă mai lasă să trăiesc „ca la 17 ani”. Te împinge de la spate în ceva urât și mizerabil. Îți fură inocența și puritatea ta. Pentru că această lume nu mai cunoaște noțiunea de sacru, pus de-o parte. Înveți la școala și crezi că ajungi cineva în viață. Dar poate la fel a gândit și tanti Floricuța ce face curat pe scara blocului, draga de ea. Visezi să conduci lumea, să faci o facultate în America și toți îți spun că vei da greș, și chiar vei eșua. 

Pentru că îi lași. Pentru că le permitem. Pentru că îți dorești să fi plăcut, să fi văzut de cineva. Cauți să te găsești în tiparul lor, să te potrivești cu toți și toate. Niciodată nu ai fost altfel. Ce cuvânt urât… altfel. Te învârți printre clișee sperând că mâine poate va fi mai bine. Poate mâine vei fi mai fericit. Poate mâine prietena ta cea nouă(pe care o ai de două zile, că aialaltă nu „se potrivea” cu tine) te va face mai fericit. Cu siguranță, dimineață, când vei posta pe Facebook poza cu „Bună dimineața!” te va băga și pe tine cineva în seamă. Și să vezi și să nu crezi, dar chiar te-a zărit cineva. Ești în tipar, bine ai venit.

Vreau să ies. Și poate ai mai auzit-o de multe ori, dar eu vreau să ies. Să plec. Să fug mâncând pământul. Să nu las în urma mea nimic din ce pot ei atinge. Vreau să fi cu mine. Să mergi cu mine drumul ăsta un pic cam prăfuit. Dar e prăfuit cu stelele ce le-ai pus în mintea mea. Vreau să vii cu mine. Pentru că noi nu suntem ca ei. Niciodată nu vom fi. Și-ai să vezi că s-a meritat. Căci ești singurul care mă poate face mai bogată. Cu vise… cu iubire… cu flori… cu mai mult decât îți cer și mai mult decât pot concepe.

 

 

No fear of death

tumblr_lon3eeHZ6d1qbplp4o1_500_large

“So live your life that the fear of death can never enter your heart. Trouble no one about their religion; respect others in their view, and demand that they respect yours. Love your life, perfect your life, beautify all things in your life. Seek to make your life long and its purpose in the service of your people. Prepare a noble death song for the day when you go over the great divide.

Always give a word or a sign of salute when meeting or passing a friend, even a stranger, when in a lonely place. Show respect to all people and grovel to none.

When you arise in the morning give thanks for the food and for the joy of living. If you see no reason for giving thanks, the fault lies only in yourself. Abuse no one and no thing, for abuse turns the wise ones to fools and robs the spirit of its vision.

When it comes your time to die, be not like those whose hearts are filled with the fear of death, so that when their time comes they weep and pray for a little more time to live their lives over again in a different way. Sing your death song and die like a hero going home.”

~ Chief Tecumseh