As renunta, da’ nu prea…

Uneori e mai usor sa renunti decat sa continui sa lupti. Viata nu prea e ceea ce pare ca e in majoritatea situatilor. Renuntarea face parte din viata de zi cu zi. De la renuntarea de sine, pana la a renunta sa speli vasele pentru ca altul sa o faca in locul tau. Stiu, cine sunt eu sa vorbeasca de asa ceva? Sunt doar un copil cu 14 ani de viata, dar poate ca trebuie sa spun…

Dar a fost un lucru care m-a marcat mai mult decat credeam ca o sa o faca. Intr-o zi, nu demult, mama mea m-a intrebat de ce renunt sa mai imi lupt batalia mea zilnica, batalia fiecari om, dupa ce am tipat spunand : „Nu mai vreau! SA LUPTE EL IN LOCUL MEU, NU EU!”… Intr-adevar ducem lupte(poate nu la fel) care uneori pot sa fie parca prea grele pentru noi sa le mai continuam. Lupta mea de zi cu zi, fie ca e batalia cu gandurile, sentimentele, schimbarile de atitudine/stare e grea de dus, dar daca eu renunt, la ce bun? Daca eu renunt la viata mea, nu imi pierd eu oare scopul pentru care am fost creata pe acest Pamant? Nu ma desprind eu de tot ceea ce inseamna pentru mine Dumnezeu, adica Cel ce a pus in mine din nou VIATA? Ba da.

Eu una, spre (poate) surpinderea unora m-am gandit sa renunt de atatea ori la blog. O data mi se pare, chiar am si publicat un post de genul, dar nu am ales aceasta optiune. Daca as sta sa analizez blogul meu dupa toate schimbarile din viata mea, as fi fost o idioata daca renuntam atunci, fara sa stiu ce urma sa se intample in viata mea.

Adevarul este ca nimeni nu poate duce o lupta in locul tau. Nimeni, ci doar tu, esti singurul capabil si apt sa o faca. Premiul suprem e viata de dincolo, acea viata care e vesnica, doar ca depinde din nou de tine unde o vei petrece. Daca renunt exista consecinte. De ce? Pentru ca renuntarea este o decizie.

Daca renuntarea este o decizie personala, de ce trebuie sa renunt la anumite lucruri/persoane obligat?

Nimeni nu te va obliga sa renunti la un lucru fara voia ta. Dumnzeu nu te obliga sa renunti la tot ceea ce tu esti acum pentru a trai dupa Planul Sau. Nu, El nu face asta… Pentru ca Dumnezeu nu trece pentru dorinta ta. El nu ne-a creat roboti, adica oameni fara ratiune si sentimente ci El ne-a creat dupa chipul si asemanarea Sa. Pe de alta parte, daca cineva te obliga sa renunti la un lucru/relatie cu o persoana pentru ca asta iti va face bine intr-un viitor apropiat sau chiar in momentele precedente atunci tu trebuie sa te supui.

Supunere?

Da, supunere.

Pe ce cale acum?

Andreea Teban xx

(Am renuntat…)

Anunțuri

Tu esti trandafirul si spinul… sau ziua 5

O sa fiu sincera. Sunt genul de fata care tine totul in mine. Nu stiu sigur, dar un lucru remarc cand vad ochii tai ca marea: dragostea si inima ta mare. Esti ca un taifun in desert… imposibil. Tu esti trandafirul si spinul in acelasi timp.

Astazi nu ai fost aici, nici ieri. Accidentul te-a adus din nou in acea sala, dar uite, tu esti bine! M-a durut pentru tine, dar nu stiu de ce. Sunt amara pentru tine, dar esti minunat! Mi-ai luminat cele mai intunecate zile. Sunt instabila, plang prea mult, rad in exces, pot sa fiu atat de copila… Dar tu ai fost acolo indiferent si ti-ai impartit compotul cu mine!! Ah, fericita zi cand Tati mi te-a trimis sa stai cu mine. Mi-as dori sa Il cunosti si tu… Dragostea Lui pentru tine sigur ar fi acoperit golul lasat de tatal tau :).

Iti multumesc dragostea mea efemera!

De-abia astept sa te faci bine… sa scap din spitatul asta impreuna cu tine.

Ti-am spus ca stele mi-au soptit despre tine,

Azi, te rog nu uita de mine,

Mi-au spus ca tu imi vei lumina zarea,

Mi-au soptit ca tu-mi vei darui marea…

Si ca soarele va sta pentru noi,

Si va fi mereu ca la rascruce de zori…”

A ta,

Mihaela

 

Andreea Teban xx

Si stelele vorbesc… sau ziua 4

Ah, ametitoare, melancolica zi ploaioasa in acest salon de spital. Dupa ce am fost in sectia de reanimare, iata ca am fost mutat intr-un nou salon. Singur… Doctorii mi-au spus ca maine voi suferi din nefericire o noua operatie. Mama si-a dat deja acordul. Asta va insemna ca daca sunt in viata, voi ajunge din nou la reanimare. Se pare ca am o plaga la plamani… Mami mi-a adus din nou supa, compot si placinta. Pe tata nu l-am vazut de loc. Ma gandesc ca e prea cufundat in berea lui blestemata decat sa vina sa-si vada fiul. Nu a fost niciodata prezent la evenimentele importante din viata mea; de ce ar fi acum?!

Mi-e greu sa stau fara ea… Sincer, cred ca m-am indragostit… Si am atatea pe cap! Dar, vai!, e minunata! Cand am plecat din salon, i-am spus ca tin un jurnal zilele astea si ca maine sa scrie ea in el. Urmeaza sa i-l dau dupa ce termin aici de scris. Nu ma intereseaza daca vede, macar nu va trebui sa ii spun in fata ce simt pentru ea. A fost de acord sa imi lase o insemnare de cate ori e nevoie si, nu m-am mirat cand am vazut-o plina de entuziasm sa scrie. Sunt curios ce vor asterne mainile ei pline de „gheata” primaverii… Sunt curios ce mintea ei sclipitoare va intocmi…

Azi, la despartire, buzele ei visinii, mi-au atins obrazul tanar si palid de la atatea medicamente intravenoase. Mi-as fi dorit o oglinda pentru ca sigur m-am facut rosu ca racul(adica am prins culoare pentru prima oara de cand sunt aici!), desi nu imi sta in fire.

„Si-am sa-ti soptesc ce stelele mi-au spus aseara despre tine…” -Mihaela

Andreea Teban xx

In pur delir… sau ziua 3

Sunt de 4 zile in spitalul asta nenorocit si vreau sa scap cat mai repede. Numai suport agonia unei noi zile aici. Parca fiecare rasarit ma roade pana la os.

Singurul lucru pentru care as vrea sa raman e ea. Dar, numai stiu ce sa cred. Poate ma place, poate nu ma place. Parca as vrea sa tina la mine, parca nu… Totusi e prea deosebita sa ii dau drumul. Realizez incet, incet ca tin la ea. Si au trecut doar 3 zile, dar parca o cunosc de o vesnicie.

Azi am vorbit mult. Chiar foarte mult. A venit langa mine pe pat si am fost doar noi doi in salon. A fost cam greu sa traga perfuzile dupa ea, dar… a facut sacrificiul asta. Ca sa stea langa mine… Ti-am spus ce zambet minunat are? Nu cred… iti spun acum! Cand zambeste e ca si cand eliberezi o ceata de fluturi colorati in lumina soarelui. Sau e ca si atunci cand esti seara sub cerul liber si o stea mai speciala straluceste mai tare ca deobicei. Azi i-am facut un compliment… si mi-a spus ca nu e asa. Daca ar sti defapt cat e de adevarat. Ah, delir al infinitului. Numai vreau sa ii dau drumul.

Noaptea e atat de placut. Respiratia ei o aud doar ingerii si luna parca o face mai frumoasa. Nu inteleg de ce totul se intampla in acest context al spitalului astuia nenorocit!

Am facut un lucru care nu trebuia sa il fac. Dar, nu m-am putut abtine. I-am gasit un caiet pe masuta cand era la cantina. Scrie superb… am ramas umpic socat, dar a trebuit sa ma prefac ca nu am vazut nimic. Cred ca o … off! nu se poate! Sunt doar 3 zile…

Cum e posibil sa ma schimb in doar 3 zile?!

„Sa ma las in bratul lui, ca un freamat, al vantului bland susur si simfonie melodioasa, oh, el… iubire maiastra!”-Mihaela

Andreea Teban xx

„Daca ochii tai ar fi diamante, am fi bogati.” sau ziua 2

Si iata ca e o noua zi in patul asta nenorocit. Doctorii nu imi dau voie acasa. „Suntem inca ingrijorati de starea ta…” asta mi-au spus. Si daca mor, ce?! Nu ma deranjeaza. Macar voi scapa de viata asta mizerabila. Sunt un pusti de 17 ani. Pana acum viata nu mi-a dat altceva decat greutati. Cel putin asta cred… Sa ma duc acasa nu vreau. La ce bun daca taicamio e beat tot timpul si mama nu face altceva decat sa planga.

E langa mine din nou. Pe pat cu cartea ei. Dupa o zi plictisitoare in care ea nu a scos nici o vorba(desi eu vroiam sa vorbesc cu ea, dar poate crede dupa aceea ca o plac si numai vorbeste cu mine daca ma bag prea mult in seama). Am ezitat putin sa vorbesc cu ea, dar intr-un final n-am mai suportat si am intrat in vorba cu ea. Si vai, a fost cea mai buna idee. Cred ca ma place si ea… (cred)

Oricum o indragesc pentru ca e diferita de toate fetele ce le-am cunoscut pana acum. Are ceva ce numai ea are. Si ochii ei, ah, ochii ei… sunt de un caprui extrem de inchis, dar sunt asa de mari si genele ei negre o fac sa arate aranjata indiferent de circumstante. Azi am descoperit ca e sincera. Dar… dar parca nu se apreciaza la valoarea ei adevarata. Nu am avut indrazneala sa ii spun defapt cat e de frumoasa cu adevarat, sau ce minte sclipitoare are. Poate i-ar fi prins bine sa auda asta. Dar uneori parca sunt prea timid pentru un tip ca mine. Sa fug in halul asta… Si iti spun sincer ca regret din toata inima mea.

Mama a venit in vizita si mi-a adus supa. Macar e mai buna decat mancarea oribila de aici din cantina. Am uitat sa-ti zic ca Mihaela, mi-a daruit azi o scrisoare. Mi-a spus ca asta a simtit sa faca. Sunt singurul ei amic de pe aici si ii prinde bine compania mea. Ea avut mai multe probleme decat mine si sincer, fata de accidentul meu, ea a avut un cosmar de viata. In locul ei, as fi cedat. Dar mi-a spus ca dragostea celui ce a salvat-o o tine in viata. Ma intreb… Oare acel cineva, cat de special e pentru ea? Mi-a cam naruit din sperante asta…

Ah, si totusi sclipirea din ochii ei ma macina, parca, in fiecare moment cand vad lacrimile ce se scurg si apa aceea (care pare sa fie atat de dulce, nu sarata ca lacrimile unui om obisnuit) ce ii face ochii ca diamantul. Daca as avea ochii ei, as fi atat de bogat…

Simt cum lumea mea se va transforma. Nu stiu cum sau de ce, dar o va face. Si pun pariu pe ce vrei tu ca ea va fi in toata povestea asta! Si totusi imi doresc cele doua pietre pretioase din ochii ei…

Andreea Teban xx

Reanimare…sau ziua 1

Statea intinsa pe pat cu castile in urechi(nu stiu sigur, dar cred ca are un mp4 rosu), mai mult cufundatata in cartea ce o citea si rafalele de emotii ce o cuprindeau decat muzica probabil „haotica”, cum ar numi-o unii…

-Ce asculti, daca nu te deranjez?

-Unde? Ah, scuze. Kings of Leon…

-Frumos…

La fiecare pagina ce o dadea o lacrima se rostogolea pe obrazul ei de culoarea portelanului galbui. Parca se recunostea in personaj sau poate doar…o impresiona cartea. Parea acel tip de persoana care tinea in ea sentimente, emotii, trairi si apoi le dadea drumul cand citea. Sau cand nu era nimeni imprejur…

Atat incercam sa ma feresc sa nu ma vada ca o privesc, ca ma furisam, prefacandu-ma ca fac altceva, dar inevitabilul s-a produs si mi-a spus-o.

-Stiu ca ma privesti.

-Ah, eu doar…(incercam sa ma scot frumos, dar a intervenit prea repede)

-Hei, e ok…eu, eu nu stiu cum sa iti zic anumite lucruri asa ca ma multumesc cu privirea ta…

Si asa am cunoscut-o. In patul de spital, la sectia de reanimare. Dar se pare ca in acea zi inima mea a fost reanimata, nu trupul meu slabit. Bine, am sa iti spun si faptul ca am iesit din operatie. Sunt doar un fugar, un om al vitezei, dar caracterul meu si firea mea melancolica of! nu ma carterizeaza agitatia, asa ca numai vreau altceva…

Si…

Andreea Teban xx

Declaratie.

Sa se invaluie in acea lumina rosie…? Hmmm.. mai bine nu. Desi era atat de tentant. Si parca o cheama sa danseze pe ritmurile muzicii. Parca o cheama si ii sopteste numele. Ii spune „Te iubesc!”

Ametitor parfumul tau prin camera mea. In patul in care ai dormit in acea zi de vara sunt urmele tale, rasfirate neglijent, niste cearceafuri.

Ai venit in acea zi. Erai atat de fericit. Cu un zambet neclintit te-ai uitat la mine si ai asteptat sa iti dau iubire. Sigur ca am ezitat… dar nu m-am oprit niciodata din a te admira pe tine. Nu pe felul in care aratai, ci pe tine… pe atitudinea ta de om nevinovat, intr-o cautare nesfarsita a bucuriei, o rafala de vant… tu. M-ai luat de mana in fata lor. Nu stiam ce sa spun, era cam ciudat. Si totusi era o dragoste inocenta, alcatuita din o multime de cuvinte aruncate in decursul a mai multe luni in acel an. In acea noapte, dupa ce toti au adormit si orasul plin de lumini tacea in bezna lui cumplita, nu am dormit – nici eu, nici tu. Am asteptat sa auzim rasuflul a toti celor din casa, ca sa poti sa imi spui pentru prima data „Te iubesc!” Sa poti sa spui tu cel cu ochii tai sticlosi ceea ce simteai. Ce fior ne-a cuprins, nu stiu. Dar un singur lucru imi amintesc mai bine decat orice altceva…

DECLARATIA TA!

Si ne-am imbratisat si m-ai invatat dansul inimii tale. In acea lumina rosie a lampii ce se stingea incet, incet…

Andreea Teban xx

Today was nothing but a silent beat…

Sa incep din nou anul si pe blog cu „La multi ani!”

Anul trecut nu am postat mult, ci putin si „adanc” (vreau sa cred eu).  Am inceput lucrari, dar nu le-am terminat. Am inceput sa ma descopar pe mine. Spre surprinderea mea , mai mereu ma plang de faptul ca atunci cand am fost mai mica nu am reusit sa imi tin un jurnal. Dar iata ca azi, propriul meu blog e jurnalul meu virtual. Poate ca voi creste si voi rade de tot ce am scris aici si poate ca vor mai veni momente in care voi vrea sa renunt. Dar daca eu renunt, nu sunt eu cea care va pierde?

Cum am mai spus anul acesta voi merge pe ritm, dar nu pe al meu, ci pe al Lui. Voi asculta multe, multe cantece, dar nu cantece obisnuite ci melodiile inimii. Cantece cu ritm, melodii ce te fac sa salti, melodii dinamice, puternice si de impact, care sa rasune in intreaga lumea. Sa stie omenirea ca ele exista si ca nimeni nu va invinge niciodata simfoniile si ritmurile inimii. Apogeul sa fie fiecare zi a vietii mele si „stiloul ce-mi scrie povestea” sa fie in mana Domnului. Nu voi mai esua cand sunt cu El! „Nu exista esec cu Dumnezeu si nu exista succes in afara voii Lui!”

Ca bataile inimii, exact asa va merge viata mea. Si tu… tu, ce RITM urmezi?

(Pentru ca ritmul vietii tale si fiecare sunet ce va rasuna din tine si din tot ce iti apartine sa fie mai melodios cu fiecare secunda ce trece…)

Andreea Teban xx