te-am așteptat prea mult să mă salvezi. sau despre dragoste și altruism

„Andreea, în lumea în care trăim noi altruismul nu e niciodată răsplătit cu altruism… cel puțin nu de oameni. Asta e una din cele mai triste concluzii la care am ajuns. Noi ca oameni am decăzut moral așa de mult încât nici măcar nu ne mai luptăm cu egoismul. Ne lăsăm îmbrățișați de el chiar și prin acțiunile noastre de zi cu zi sau țelurile noastre trufașe. Acum, când îți scriu acestea, îmi dau seama de ce (așa cum ai auzit de multe ori) dragostea e vindecarea acestui viciu al nostru. Fiindcă dragostea adevărată și pură nu este egoistă, ci dimpotrivă este opusul total al acestuia. Dragostea reprezintă dedicarea și concentrarea energiei noastre nu asupra noastră sau a scopurilor noastre murdare de cele mai multe ori, ci asupra persoanei pe care o iubești cu adevărat. Tu, tu nu ai făcut nimic greșit.”

~ Un om frumos

switchfoot lyrics - Bing Images

Anunțuri

Prietenii. Sau despre cum am invatat sa strig astfel incat nimeni sa nu auda.

Am un prieten, doi, trei, patru,…, un milion de prieteni! Si as vrea in acest post sa le multumesc pentru fiecare data cand au trecut pe langa mine pe strada si nu m-au salutat. 

Sau mai bine lasa…

Consider ca dincolo de lumea lui Zuckerberg, inca mai exista viata sociala, prietenii, sentimente. De aceea am fost provocata sa scriu despre perspectiva mea a ceea ce inseamna prietenii, daca putem sa spunem asa. Sincer, nu am acceptat cu cel mai mare si raspicat „da”, dar a fost un „da”. Undeva in mintea mea se aseaza cateva conceptii bine stabilite despre relatiile de prietenie intre oameni si aici, ca sa fiu mai concreta, ma refer la prieteniile fata-fata, respectiv baiat-baiat. Aceste prietenii apar inca de cand suntem mici si unele se pastreaza, altele nu. Dar de-a lungul timpului am invatat ca drumul e lung, anevoios si tot odata plin de bucurie.

Am 16 ani. La cei 16 ani am invatat partial ce e un prieten adevarat. Imi doresc sa fiu unul pentru cei din jurul meu, chiar daca nu imi prea iese uneori. Sa fii un prieten adevarat implica sacrificiu sufletesc, inseamna dedicare, timp pus deoparte, responsabilitate, dragoste, apreciere si acceptare. Dar mai presus de toate, inseamna incredere. Si uite-ma aici, vorbind despre incredere… Imi e greu sa vorbesc acum despre asta. Dar trebuie. Trebuie pentru ca e cea mai importanta parte a unei relatii de prietenie. Pur si simplu roata nu se va invarti niciodata fara incredere. Increderea e cea mai sensibila parte, caci ea poate fi eradicata atat de usor. Uneori, chiar si o simpla decizie te poate face sa uiti dintr-o data 3 ani de zile. Uneori, increderea se comporta ca o guma de sters: devine din ce in ce mai mica dupa fiecare greseala. Alteori, increderea se pierde odata cu trecerea timpului, iar exemplele mai pot continua. Dar ceea ce vreau eu sa spun e ca in viata poti sa primesti si sa dai incredere, dar poti sa o pierzi. Poate sa se duca ca o ceata trecatoare intr-o dimineata, poate sa reapara pe neasteptat ca razele soarelui in timpul unei ploi. Amintirile mereu iti vor juca feste. Amintirile mereu te vor face sa crezi ceva, sa simti ceva, sa speri in ceva mai bun, sa speri ca totul se va repara, ca totul va fi ca inainte. Dar toate amintirile se vor duce, undeva in neantul mintii tale si atunci vei realiza… vei realiza ca timpul nu poate fi dat inapoi, ca increderea cere acest timp pentru a fi refacuta, dar el nu mai e acolo. Nimeni nu spune ca nu merita sa incerci… merita. Trebuie sa incerci. Trebuie sa ierti. Trebuie sa iubesti.

Trebuie sa accepti. Uneori e dificil sa iti accepti prietenii asa cum sunt ei, cu bune, cu rele, cu opinii personale. Exista clipe cand am impresia ca mai bine ma inchid in camera sau in clasa decat sa ies si sa dau ochii cu ei, cu prietenii mei. Dar o fac, pentru ca eu iubesc. O mai fac, pentru ca si ei la randul lor ma accepta. O fac pentru ca suntem imperfecti, pentru ca nu putem sa traim asa, fara a fi in acea „acceptare”. Alteori, trebuie sa le accepti si deciziile, nu numai personalitatea sau temperamentul. Deciziile acelea care chiar daca nu te implica pe tine, implica persoana lor. Si stiti ce e dur? Atunci cand acea decizie ii face sa se schimbe. Sa devina altcineva, cineva pe care tu nu il cunosti. Dar daca nu iti deschizi inima si mintea sa cunosti din nou si din nou, de unde vei sti daca e bine sau e rau? De unde vei cunoaste adevarul, daca prietenul/prietena ta e inca acolo, sub toate straturile formate din consecintele deciziilor lor? Si culmea, mai sunt acele decizii care te implica pe tine. Acelea care iti provoaca o bucurie, un sentiment de iubire, ca o sticluta de cel mai fin parfum asezata in casa inimii tale. Acelea care te distrug, care sunt ca o sabie invartita in mijlocul sufletului tau, care sunt ca o durere acuta a mintii si oasele care ti se topesc in corp. Au fost. Sunt. Exista. Vor mai fi. Si nimeni nu va veni la 3 noaptea sa iti bata la usa si sa te anunte cu un zambet senil pe fata „Maine la ora 2 X-ulescu va decide ca…”. Va veni subit, neasteptat, atunci cand iti e lumea mai draga sau atunci cand esti cel mai distrus. Si te vei trezi stand cu picioarele agatate de streasina lumii tale cu o umbrela inchisa in timp ce afara e soare si ninge.

Si mai sunt anii care vor curge peste viata ta. Anii care iti vor lasa riduri adanci daca nu folosesti Nivea cu coenzima Q10. Anii care iti vor tria relatiile. Vor veni momentele cand vei realiza ca nu mai esti un tinerel, ca o albina din floare-n floare si te vei aseza pe scaunul de pe terasa la o tabla cu acel prieten. Unul singur. Acele momente in care te va suna colega de facultate, desi tu ai terminat facultatea acum 30 de ani, sa iesiti la o prajitura. Acele concedii (desi tu esti intr-un continuu concediu la pensie) petrecute la munte cu prietena ta cea mai buna de la 17 ani, in aceeasi cabana, facand aceleasi lucruri si mici vizite la reflexo-terapie. Dar cui ii va pasa? Voua.

In concluzie, vreau sa dedic totusi acest articol cuiva. Vreau sa il dedic acelora care viata le-a dat lectia prieteniei. Celor care pot sa se laude cu prietenii de zeci si zeci de ani… Acelora care le e dor de prietenii care i-au pierdut din greseala. Acelora care au invatat sa isi iubeasca prietenii cu toata fiinta lor. Celor ce au luat consecintele deciziilor lor in piept. Acelora care sunt disponibil 24/24 pentru prietenii lor. Acelora care nu le este frica sa calatoreasca mii de kilometri doar ca sa isi poata lua in brate fratele de suflet de la 10 ani. Pentru voi, si pentru ca ati castigat respectul unei pustoaice…

Hai sa vorbim matur.

Apai, na, m-am gandit ca a trecut ceva vreme de cand nu am mai scris. E vineri, in sfarsit. Nimic nu e mai frumos decat sa stai vinerea, dupa o saptamana de scoala agonizanta, cu o cana de ceai in mana si o doza de bloggerit. Vremea trece incet, dar sigur. Si asa am ajuns sa fiu clasa a X-a, la cel mai bun liceu din oras, cu cei mai tari prieteni, cu cel mai tare Dumnezeu si viata pare roz si colorata in picatele si curcubee peste tot. Da, sigur! Nu ma plang. Chiar am o viata frumoasa si binecuvantata cu niste parinti minunati, o sora dragutica etc. etc., dar hai sa fim seriosi, care adolesncent nu are „filme” si nu intampina anumite dificultati in drumul lui spre maturitate? Si intr-un final chiar si maturitatea aceasta e relativa. Andra, colega mea, avea dreptate ca maturitatea depinde nu de varsta, ci de circumstantele, contextele si experientele personale. Desi pare ciudat sa intalnesti copii de 13 ani mult mai maturi decat unul de 19, realitatea e crunta. „A dreamer’s biggest nightmare: reality”
Si totusi, ce inseamna sa fii un adolescent „matur”? Pai, sincer, ca adolescenti nu putem fii maturi decat intr-o oarecare mica masura. Sunt de parere ca suntem in posesia unui lucru numit discernamant, care ne ajuta sa luam decizii intelepte. Sa ai darul discernamantului e greu, dar si frumos. Ca si copil de 16 ani esti supus unor tentatii, efectului de turma, mai pe scurt: esti supus presiunii supuse de lumea din jurul tau. Nu e usor sa decizi ce e corect si ce e gresit, dar eu cred ca se afla in tine, acolo, inauntrul tau e factorul care te va face sa intelegi ce e corect. Eu, personal, ma confrunt cu luarea deciziilor bazate pe ratiune sau sentimente. Cand trebuie sa imi ascult inima? Dar creierul? De cele mai multe ori suntem tentati sa alegem cu inima, chiar daca stim ca ratiunea e corecta. Uneori vrei atat de mult sa poti sa alegi cu inima incat ai face orice si ai intoarce-o pe toate partile doar ca sa gasesti un singur minuscul avantaj al acelei decizii, cea luata cu inima. Bine, cica… cica baietii nu au probleme de genul. :) (si da, uneori as prefera sa fiu in locul lor DOAR cand vine vorba de lucrul acesta) Deci, maturitatea nu e definita de varsta.
Lasand maturitatea, ma intorc de unde am pornit: la timp. E luna octombrie, un anotimp foarte atipic pentru perioada aceasta anului. Si acum inteleg de ce au ales oamenii o clepsidra ca reprezentant al timpului si ca unitate de masura. Pentru ca e amuzant! E amuzant sa vezi cum se scurge nisipul, fara sa realizezi ca defapt acelea sunt momentele vietii tale. Probabil ca daca as avea clepsidra vietii mele, nu ar mai fi atat de amuzant. La ce bun sa stiu cat timp mi-a mai ramas, sau care e viitorul…? Ar strica farmecul vietii. Deci, sfat: nu iti pierde vremea uitandu-te la clepsidra. Sau dormind. Sau mancand. Oricum jumatate de viata o petreci dormind. (vorbeste cea care e fanul nr. 1 al somnului).
Va las cu asta:
„In this world of news, I’ve found nothing new
I’ve found nothing pure
Maybe I’m just idealistic to assume that truth
Could be fact and form
That love could be a verb
Maybe I’m just a little misinformed

As the dead moon rises, and the freeways sigh
Let the trains watch over the tides and the mist
Spinning circles in our skies tonight
Let the trucks roll in from Los Angeles
Maybe our stars are unanimously tired

Let your love be strong, and I don’t care what goes down
Let your love be strong enough to weather through the thunder cloud
Fury and thunder clap like stealing the fire from your eyes
All of my world hanging on your love

Let the wars begin, let my strength wear thin
Let my fingers crack, let my world fall apart
Train the monkeys on my back to fight
Let it start tonight
When my world explodes, when my stars touch the ground
Falling down like broken satellites

Let your love be strong, and I don’t care what goes down
Let your love be strong enough to weather through the thunder cloud
Fury and thunder clap like stealing the fire from your skies
All of that I am hanging on
All of my world resting on your love” – Switcfoot (Let your love be strong)

Link: http://www.youtube.com/watch?v=uESfkHc1g1k&feature=related
Andreea Teban xx