Aşteaptă-mă la răscruce de vise

Am învăţat să mă cufund în imaginea ta. Am învăţat să las stelele să fuga pe lângă mine de fiecare dată când mă uit pe cer. Am învăţat să mă simt ca o corabie scufundată în propriile mele gânduri şi fotografii. Am învăţat să mă opresc atunci când picioarele vieţii mele calcă acceleraţia. Am învăţat să uit, să plec undeva departe, printre cocori şi mirosul mării.

Undeva, pe fereastra inimii mele de argint te-am găsit pe tine. Erai tot ceea ce mi-am dorit vreodată în combinaţie cu tot ceea ce nu îmi doream să am. Unde ai fost până acum? Te-am căutat atâta amar de vreme. Am plâns atâta amar de vreme aşteptându-te să vii. Telefonul care suna în disperare pentru că nu te puteam găsi niciunde. Nebunia de voci care îmi striga în ureche că eşti mai aproape decât pot eu să îmi imaginez. Dar minţeau… erai aşa departe pentru mine. Credeam că ziua asta nu va mai veni niciodată.

Credeam că lupta asta zilnică nu se va mai sfârşi niciodată. M-am declarat o epavă. M-am declarat disparută, iar mai apoi moartă în faţa lumii care mă căuta de prea mult timp. M-ai făcut să aştept prea mult, dar îmi dovedeşti în fiecare secundă că ai meritat aşteptarea inimii mele. Aşteparea sufletului şi a minţii mele. Ţi-aş mulţumi pentru timpul acordat, dar eşti atât de pătrunzător, atât de uimitor încât mâinile mele se încolăcesc cu patos şi instantaneu în jurul corpului tău solid. Şi întreaga mea suflare îmi dictează dansul membrelor mele pe spatele tău. Tot ceea ce eu sunt strigă că s-a meritat… aşteptarea. Creează-mi dor de ocean, creează-mi dor de vânt. Sparge sufletul meu de porţelan şi reclădeşte-l în diamant. Căci lacrimile mele nu se mai opresc şi durerea mea e ca un puls. Binevoieşte iubit al unei fiinţe fără strălucirea stelelor, binevoieşte de mă aduce în al meu cocon. Acolo unde totul se sfârşeşte şi limitarea mea ca om dispare. Acolo, unde hoţii de morminte nu ajung şi piraţii nu au ce comori să fure.

Revin în adâncul mării în care sunt. Revin înapoi ca o pisică speriata cu coada între picioare. Dar, deşi par speriată şi mă întorc la acele voci, la ţipetele lor asurzitoare nu îmi e frică. Te am. Eşti al meu. Eşti tot ce am dorit vreodată. Eşti aici, pe veci. Bucla infinitului meu eşti tu.

Eşti aşteptarea mea.

Eşti salvarea mea.

Anunțuri

22.30 p.m.

Stiti momentul acela cand v-ar placea atat de mult sa aveti o melodie de fundal intr-un anumit moment? Sa va uitati pe fereastra si in surdina sa fie acea melodie, sa ai acea discutie care iti provoaca lacrimi si sa ruleze cantecul tau acolo, atunci, in acea clipa…

Pentru ca uneori viata nu e decat o melodie.