De 18 și un pic


Patul e acoperit cu multe șervețele colorate ce parcă mă strigă să le dau o altă formă. Cutiile sunt pline și sunt înșirate peste tot prin cameră. Câteva instalații de becuri stau atârnate așteptând momentul pentru a lumina. Și deși mă uit la mâinile mele cum fac prea automat toată treaba, îmi dau seama că mintea mea e pe undeva peste ocean, iar inima mea ceva mai încolo de Timișoara. 

A fost ziua mea. Ști, momentul acela când ți se pare că pentru o singură zi lumea e la comanda ta. Pentru că într-o zi de vară mama s-a gândit că ar fi moment bun să mă aducă pe lume și să facă din ziua aia de joi, ziua mea. Onomastica mea. Mă rog, irelevant. Am împlinit o vârstă în care realizez mult mai lucid părțile frumoase din viață și pe cele mai puțin drăguțe. Știu ce e bucuria, știu ce înseamnă să doară. Sunt conștientă că sunt un abur. Cum a zburat timpul? Nu știu. Exact așa cum îl mânuiește Dumnezeu. E undeva mai sus de dimensiunea noastră și merge el pe cărarea lui. Îmi place ce devin. Îmi place cine sunt. Există loc de mai bine, bineînțeles. Dar am ajuns la vârsta în care mi-am înțeles scopul. Și cum cărțile o numesc „valoarea”. Însă acum cunosc și valorile din viața mea: să deții Adevărul într-o lume postmodernă, care susține relativitatea lui. Să nu negi cine ești, să stai împotriva tuturor, nu doar de dragul de a fi diferit. Să nu te pierzi pe cărarea către Veșnicie. Să vezi puterea Onestității, indiferent de compromisuri și circumstanțe. Să depășești superficialitatea în cursa către un destin înalt. Să adori arta și frumosul și „Florile de mucigai” ale lui Arghezi. Să stai în brațele familiei tale chiar și atunci când crezi că e mai bine să o abandonezi. Să nu te răzbuni. Să nu regreți. Să iubești. Să iubești cu toată ființa ta chiar dacă doare, căci astfel sădești în oameni bunătate și libertate. Să iubești adânc și profund, ca nimeni altcineva. Ca să arăți lumii și nu numai ei… ca să arăți Cerului că meriți să ai o zi numai a ta. Pentru a-ți dovedi ție, inimii tale, sufletului tău că ai meritat să te naști… din nou. 

Și nu mulți oameni pătrund atât de adânc. Nu toți văd paharul ăsta care n-i s-a dat, și pe care noi îl umplem în fiecare zi. Viața nu e așa cum spun unii: „Viața e grea, viața e nasoală, viața e cel mai frumos lucru pe care ai putea să-l ai etc.” Viața e așa cum o faci tu. Restul sunt doar clișee de pe internet. Iar în aceste momente eu văd în paharul meu un strop de aventură. O idee a necunoscutului ce a pătruns prin mine. Să decopăr nu ceea ce are viața să-mi ofere. Ci oare ce are Adevărul să-mi dea? Unde se duc drumurile mele? Pe care cărare, Om frumos? 

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;De 18 și un pic&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s